harta

Timişoara în primul război mondial. Unirea Banatului cu Regatul Roman. Banatul şi Tratatul de pace de la Trianon (1914 -1920)

În 26 iulie 1914 în Timişoara sunt lipite afişele de mobilizare, până în 1918 fiind mobilizaţi şi trimişi pe fronturile Puterilor centrale 12.832 de barbari[1]. Mulţi nu s-au întors.

În septembrie 1916 este introdusă starea de asediu[2]. Multe din drepturile şi libertăţile cetăţeneşti au fost suprimate iar întreprinderile existente au fost orientate spre producţia de război. Aprovizionarea locuitorilor cu alimente, al căror preţ crescuse considerabil, decurgea cu dificultăţi[3].

Nemulţumirile acumulate în timpul războiului, dar şi situaţia creată prin destrămarea monarhiei austro-ungare, se concretizează în tulburări sociale şi mişcări de stradă. În toamna anului 1918 maghiarii, şvabii, românii, sârbii şi evreii din Timişoara îşi creează propriile sfaturi militare[4]. Conducătorii politici locali şi ofiţerii maghiari care alcătuiau “Sfatul poporului din Banat” urmăreau proclamarea Republicii Bănăţene, în timp ce ofiţerii români reuniţi în Consiliul militar roman urmăreau unirea Banatului cu România[5].

Unirea Banatului cu România nu a decurs fără incidente, căci Ungaria, care până atunci stăpânise acest teritoriu, dar şi Regatul serbo-croato-sloven (mai târziu Jugoslavia) îl revendicau în egală măsura. Din moment ce Principiul „autodeterminării popoarelor” („Das Prinzip der Selbstbestimmung der Völker”) nu putea justifica cedarea acestei unităţi teritoriale, cu puternică mixtură etnică, vreuneia dintre cele trei ţări amintite, s-a recurs la acţiuni în forţă[6].

Sfatul Poporului, alcătuit din forţele politice conducătoare timişorene, subordonat direct guvernului maghiar[7] a preluat, în octombrie 1918, controlul asupra Banatului, urmărind, după cum spuneam, cererea unei “provincii” autonome în cadrul Ungariei. În noiembrie 1918 intrau în Timişoara trupe sârbeşti, dorind să dobândească Banatul prin politica faptului împlinit. Comandantul unităţilor militare sârbe şi Sfatul Poporului împărţeau conducerea. La 1 decembrie 1918 are loc adunarea de la Alba Iulia unde participă şi delegaţi români din Banat, care se pronunţă pentru unirea Banatului cu România[8].

Preluarea puterii depline de către unităţile sârbe, în urma dizolvării sfatului, determină intervenţia arbitrară a unor unităţi din armata franceză, care sosesc în Timişoara în februarie 1919. Trupele sârbe rămân în continuare în Timişoara, părăsind oraşul abia în 27 iulie 1919.

În 28 iulie se instalează administraţia română în Banat, iar în 3 august 1919 intrau în Timişoara primele unităţi ale armatei române, în ziua următoare regatul român încheind tratatul cu puterile aliate în urma căruia Banatul intra în graniţele României Mari[9].

Cu toate stăruinţele şvabilor şi ale românilor de a menţine Banatul în vechile limite, adică între Dunăre, Tisa şi Mureş, acesta va fi divizat în trei părţi la conferinţa de pace de la Trianon din 4 iunie 1920. În urma acestei împărţiri cca. 2/3 din teritoriul Banatului intra în componenţa României, cca. 1/3 din teritoriu intra în componenţa Regatului serbo-croato-sloven[10], o mică parte rămânând în componenţa Ungariei[11].

 

Sponsori

Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National a Judetului Timis

© Copyright West University of Timisoara 2005. All rights reserved

webmaster: dmicle@litere.uvt.ro