timisoara in regatul maghiar3

Pierderile suferite de austrieci în războiul din 1859, dar şi presiunile Berlinului în vederea realizării unificării naţiunii germane în jurul Prusiei, creează o situaţie de instabilitate în interiorul imperiului, slăbind poziţia curţii imperiale din Viena.

În acest context, în vederea redresării situaţiei interne, se schimbă orientarea politică a curţii imperiale din una neoabsolutistă în una liberală. Monarhia este reorganizată pe baza individualităţii provinciilor istorice[1].

Reîncorporarea Banatului în Regatul maghiar a stârnit, ce-i drept, reacţii din partea sârbilor şi romanilor, căci a fost urmată de o politică de maghiarizare, însă pentru Timişoara această epocă a reprezentat o perioadă de înflorire, sub aspect economic şi demografic, reflectându-se în plan edilitar şi al calităţii vieţii[2].

Fizionomia, dar şi rolul oraşului se schimbă datorită realizărilor din perioada precedentă. Astfel instituţiile de credit existente investesc sume importante în dezvoltarea industriei locale[3], la cumpăna secolelor XIX-XX existând numeroase întreprinderi printre care: două fabrici de spirt, o turnătorie de fier (1880), o fabrică de chibrituri (1883), o fabrică de cărămizi, o fabrică de gaz, o fabrică de lanţuri, o fabrică de pălării, o fabrică de ciocolată[4].

Prin intermediul canalului Bega Timişoara era legată, prin Tisa şi Dunăre, la sistemul fluvial al Europei Centrale. Căile ferate facilitau comunicarea cu importante oraşe din acest areal.

Alte realizări importante ale acestei perioade au fost: introducerea tramvaiului tras de cai (1869), introducerea primului telefon (1881), introducerea iluminatului public electric (1884), asfaltarea principalelor străzi (1895),punerea în circulaţie a tramvaiului electric (1899).

Timişorenii se mândresc până şi azi cu faptul că oraşul lor a fost primul oraş din Europa Continentala iluminat electric. Trebuie precizat totuşi faptul acest lucru s-a datorat nu atât spiritului inovator al epocii, ci datorită faptului că era o necesitate, cauzată de preţul ridicat perceput de societatea care asigura iluminarea oraşului cu gaz.

Trebuie menţionat faptul că procesul de modernizare s-a derulat mai mult în cartierele din afara cetăţii. Explicaţia este simplă: aici se aflau majoritatea întreprinderilor industriale dar şi o mare parte a burgheziei, care era interesată de progres, în timp ce autorităţile din cetate au ignorat multă vreme, din motive strategico-militare, noile cuceriri ale tehnicii. Totuşi la cumpăna dintre secole, când oraşul cetate nu mai avea o importanţă militară, s-a hotărât defortificarea.

Acum s-a construit o amplă reţea de bulevarde, prin intermediul cărora centrul era legat de suburbii.

Până în preajma primului război mondial Timişoara se apropia standardului vestic al acelor timpuri.

Industria şi comerţul au mai obţinut câştiguri şi de pe urma războaielor balcanice, dar acestea nu au putut fi valorificate, izbucnirea războiului mondial creând dificultăţi în viaţa orăşenilor.

[1] Munteanu I., Munteanu R., op. cit., p. 82

[2] Idem., p.87

[3] Pascu Şt. & colab., op. cit., p. 118

[4] Cuţară Al., Timişoara. Monografie artistică, Ed. Amarcord, Timişoara, 1998, p. 15