Domenii

  • Arheologie

  • Arhitectura

  • Monumente de for public

  • Date istorice

 

Cartiere

  • Cetate

  • Freidorf

  • Fratelia

  • Torontal

  • Kuntz

  • Mehala

  • Fabric

  • Elisabetin

  • Iosefin

  • Cartiere noi

 

Arhitectura

  • Baroc

  • Eclectic

  • Neoclasic

  • Neogotic

  • Neoromanic

  • Seccesion

 

Evolutia orasului

  • Primele dovezi de locuire a zonei

  • Prima atestare documentara

  • Timisoara in regatul maghiar

  • Vilaetul de Timisoara

  • Timisoara in sfera de influenta a habsburgilor

  • Timisoara in Romania

 

 

Domenii | Arhitectura | Seccesion | Clădirea Hidrocentralei:

 

harta

 

Clădirea Hidrocentralei

  

Clădirea Hidrocentralei din cartierul Fabric constituie un element inedit în peisajul arhitecturii industriale din Timişoara. Conceput de arhitectul Laszlo Szeckely planul prevedea un ansamblu arhitectural alcătuit dintr-un corp supraînălţat, asemănător unui turn, un corp de clădire aflat pe malul stâng al Begăi şi un corp de clădire ce se întinde deasupra apei.

Turnul, aflat pe partea de sud a clădirii, se termină printr-un rezalit puternic ce prezintă şi o serie de ornamentaţii ce constă într-un şir de arcade sprijinite pe coloane. Acoperişul corpului supraînălţat este drept, mărginit de balustrade de piatră.

Baza corpului de pe mal este formată din piatră aparentă pe care se sprijină un balcon în consolă la baza turnului şi un balcon încastrat cu arc în plin cintru, deasupra căruia este plasat un ornament ichtiform. Pe peretele acesteia sunt modelate două ferestre prin încadrarea de pietre în tencuială. Faţada dinspre aval este prevăzută cu ferestre în formă de arc în plin cintru, acestea constând efectiv din sticlă încadrată în rame de metal. Acest corp de clădire se termină în plan vertical printr-un acoperiş în două ape. În prelungirea acestui corp se află ecluzele de supraplin ale centralei, deasupra cărora a fost construită o pasarelă de acces din lemn, de asemenea prevăzută cu unele decoraţii.

Corpul de clădiri ce se întinde deasupra apei, marcând prin înălţimea sa şi diferenţa de nivel a apei determinat de amplasarea hidrocentralei, maschează sala motoarelor. Partea inferioară, aflată la nivelul apei se sprijină pe fundaţia săpată în albia râului. Cele trei galerii prin care se scurge apa se termină în arcuri în plin cintru care sunt evidenţiate pe faţada dinspre aval printre decoraţiuni alcătuite din pietricele impregnate în tencuială. Pereţii de susţinere ai galeriilor au la capete decoruri ichtiforme.

Accesul în edificiu se realizează printr-un portal larg, de formă dreptunghiulară, având colţurile rotunjite. Poarta este alcătuită din două canaturi, casetată, dominată de elemente rectangulare.

Hidrocentrala de pe Bega a fost dată în folosinţă la 3 mai 1910, fiind dotată cu turbine Ganz, de 600 de cai putere, care încă funcţionează şi în ziua de azi.

  

Bibliografie:

http://www.primariatm.ro/timisoara

 

   

Sectiunea tehnica

  • Cautare

  • Cuprins

  • Descarcare

  • Feedback

  • Cartea de oaspeti

  • Intrebari frecvente

  • Legaturi

 

Harta

 

Multimedia

  • Text

  • Foto

  • Film

  • Sunet

 

Despre noi

  • Echipa

  • Contact

 

Sponsori

   

   
   

© Copyright West University of Timisoara 2005. All rights reserved

   
   

webmaster: dmicle@litere.uvt.ro